CU ce
ne atrage Buzaul?
A.
Despre munţii, dealurile şi văile Buzăului
Trăitorii acestui pământ, de ieri şi de
azi, s-au lipit de acest pământ şi în viaţă şi după ea timp de mii de ani. Cine
priveşte chiar şi pentru scurt timp harta judeţului Buzău observă în alcătuirea
sa toate formele de relief de la câmpie până la munte. Acestea sunt scăldate
printr-o reţea de ape care întreţin viaţa întocmai cum sânge hrăneşte trupul
omenesc.
Apele şi relieful au hotărât pe cei mai vechi locuitori ai acestor
meleaguri să se statornicească aici. Mărturiile arheologice atestă
trecutul istoric îndepărtat. Urme de
locuire se află peste tot din paleolitic, mezolitic, neolitic (văile râurilor
Tisău, Buzău, Câlnău). Epoca bronzului şi civilizaţia geto-dacică precum şi
perioada daco-romană sunt dovedite prin descoperirea numeroaselor aşezări şi
necropole care demonstrează continuitatea si permanenta vieţuirii populaţiei
autohtone.
“Numele Buzău îsi are originea în radicalul
tracic <BUZE>, care se găseşte la noi pentru că şi noi ne tragem din
traci <BUZEOS>. La acestea s-a mai adaugat sufixul greco-latin AIOS-EUS,
care nu mai e astăzi activ decât în formaţii culte, de neologisme latinizate,
dar care atunci nu puteau da decât BUZEOS-BUZĂU.” (Vasile Pârvan)
Epoca veche, medie porneste în
atestările documentare cu o martirizare: a Sfântului Sava “Gotul”- 372 d.Hr.,
aprilie 12. Documentul este redactat în anul 376 şi se păstrează în copii la
biblioteca Vaticanului şi Biblioteca “San Marco” din Veneţia. Este prima
menţiune documentară despre râul Buzău (pe malul caruia se afla cu sigurantă un
polis). Sfântul Sava de la Buzău este protectorul buzoienilor şi în fiecare an
la 12 aprilie biserica şi toţi buzoienii îl sărbătoresc cu mic cu mare.
Epoca modernă şi contemporană s-a
dovedit a fi, ca peste tot în lume o perioadă foarte frămantată iar buzoienii
au trecut şi ei prin războaie, prin creşteri şi descreşteri economice, prin
democraţie dar şi dictaturi. Timpul a amestecat în roata-malaxor, a păstrat,
uitat si transformat naţii şi, secole după secole, le-a dat înfaţisare nouă.
România şi românii de astăzi sunt un amestec original de ieri cu mâine din care
rezultă un azi, un contemporan, aici
altfel ca oriunde în lume.
Viaţa buzoienilor de rând n-a fost
uşoară şi nici acum nu se pot lăuda cu trai boieresc dar niciodată trăitorul
tată, mamă, copil, meşter, dascăl preot sau oricine ar fi devenit al
pământului nu vor uita să spuna “asta-i
de pe la noi!” devenind brusc sentimentali şi dornici de a adăuga
şi altele “de la noi de-acasă”…”aşa cum erau odată”.şi
dovedind că sunt mândri că rădăcinile lor s-au prins prin părţile Buzăului.
·
Principala atracţie a judeţului
o formează Valea râului Buzău de la
care şi-a luat numele. De-a lungul râului
duce linia ferata care pleacă de la Buzău şi se termină la Nehoiasu, mergând
continuu alături de apă şi de soseaua naţională DN10. Şoseaua oferă prin
legăturile laterale cu şoselele judeţene vizitarea altor zone interesante.
Dinspre Buzău prima comună, Verneşti, arată privitorului o
localitate aşezata de-o parte şi de alta a drumului extinsă apoi în lateral pe
loc întins şi cu case adunate unele de altele strâns. Descoperirile arheologice
din zonă au dovedit faptul că zona a fost locuită încă din epoca bronzului. În
dava de la Cârlomăneşti săpăturile au pus in evidenţă “plastica de tip
Cârlomăneşti” unică în aria de răspandire a civilizaţiei geto-dacice. La
Cândeşti s-a păstrat una din cele mai vechi biserici ale judeţului, biserica
“Adormirea Maicii Domnului” ridicată în 1637.
Urcând pe vale urmează comuna Berca, aşezare de deal cu multe sate şi
cu multe frumuseti ale Domnului, naturii şi omului. Vulcanii Noroioşi: Pâclele
Mari (Scorţoasa) şi Paclele Mici (Berca)
reprezintă un fenomen natural spectaculos, unic în tara noastră şi foarte rar
în lume. Au forme stranii, şănţuleţe şi viroage adânci cu pustietatea
platourilor înălbite de crusta de sare, totul creează impresia unei lumi
stranii, selenare, întregul peisaj având un aspect fantastic. Zona are o
suprafaţă de 25,4 ha şi cuprinde rezervaţii geologice, botanice (Nitraria
schoberi-gărdurariţa- este singurul loc din Europa unde creşte această plantă)
şi peisagistice unice. Deasupra localităţii străjuiesc ruinele cetăţii
brâncoveneşti. Mănăstirea Berca a fost
zidită la 1694 de Vel Stolnicul Mihalcea Cândescu şi Adriana Cantacuzino. Să nu
uitati înainte de a trece mai departe să mâncaţi din renumiţii cârnaţi de
Pleşcoi a căror reţetă o cunosc şi o respectă de multă vreme localnicii satului.
Urcând în sus pe cursul Buzăului dăm de
Magura, localitate aşezată la
poalele dealului Ciolanu, unul dintre cele mai mari masive din cadrul
Subcarpaţilor buzoieni. Pe drumul spre Transilvania au trecut şi poposit aici
oştile lui Mihai Viteazul. Pentru a atrage atenţia călătorului, pe şosea,
înainte de a urca pe drumul spre mănăstirea Ciolanu, localnicii au ridicat
monumentul “Fântâna lui Mihai” .
Cum urci spre mănăstire
la locul numit Izvorul Rece se află Muzeul pietrei. Tradiţia îndelungată a cioplitului
pietrei a putut fi observată prin lucrări realizate de meşterii pietrari de la
Ciuta, timp de câteva sute de ani: cruci, monumente funerare, rezervoare pentru
colectarea/păstrarea apei, un colac de fântână inscripţionat cu litere
chirilice. Aceeaşi tradiţie a dat naştere în anul 1970 Taberei de sculptură
în aer liber de la Măgura, care deţine
un număr de 256 de lucrări de artă
executate în calcar provenit din cariera de la Ciuta. Tabăra de sculptură reprezintă un loc unic fiind cel
mai mare ansamblu naţional de sculptură în aer liber din ţară.
În imediata apropiere se află Mănăstirea
Cilolanu situată pe teritoriul comunei Tisău.
Cuprinde două biserici: biserica veche, mai mică, are hramul Sfântul Gheorghe,
construită de Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea Turcitu la sf. sec.al
XI-lea. Biserica mai mare este construita în 1828 de Episcopul Chesarie. În
incinta mănăstirii există o colectie muzeală
cuprinzând primele tipărituri ale Episcopiei Buzăului, icoane vechi,
obiecte de cult, picturi de Gh. Tattarescu, precum şi trei icoane ale aceluiaşi
pictor datând din anul 1885. Tot în comuna Tisău se află Mănăstirea Barbu
ctitorită în 1669 şi Mănăstirea Bradu unde în 1690 Constantin Brâncoveanu “au
trimis pe doamna sa şi cu toate
jupanesele la mănăstire la Brad…” “…aflând de pătrunderea turcilor şi tătarilor
în ţară…” (Cronicari munteni, I, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, pg. 213).
Mai sus de Măgura, pe apa Buzăului în
stânga albiei Buzăului se află comuna Pârscov.
Aici este locul natal al poetului Vasile Voiculescu. În faţa casei memoriale a
fost ridicat în 1975 un bust, operă a sculptorului Oscar Han.
Pe Valea Buzăului, pe drumul naţional
ce duce la Braşov sunt o serie de aşezări care merită a fi vizitate:
La Cislău e o herghelie de cai pur-sange englez pentru galop. Aici li
se oferă vizitatorilor şi lecţii de călărie.
Cu o abatere spre NE de la şosea se
află în comuna Colţi o rezervaţie
geologică pe o suprafaţă de 2,52 ha unde chihlimbarul prezintă cele mai variate
forme. Faima chihlimbarului de Sibiciu-Colţi s-a răspândit departe, peste
hotare datorită purităţii si, mai ales, varietaţii coloristice. În 1979, la
Colţi s-a construit un muzeu al chihlimbarului, în patrimoniul căruia se afla chihlimbar brut sau prelucrat, pietre pentru
inele, cercei, broşe, unelte folosite la exploatare, documente originale sau
copii despre istoria zonei, precum şi elemente de arta populara şi etnografie.
Tot la Colţi poate fi vizitată biserica din lemn Aluniş construită în a doua jumătate a sec.
al XVI-lea, reparată şi mărită în 1849-1850 şi la 1903.
La Nehoiu
poate fi admirată o frumoasă biserică din lemn construită în 1743, astăzi
monument istoric.
Siriul
este o localitate unde natura si omul, vechiul şi noul, prin ocrotirea Domnului
trăiesc împreună făcand ca viaţa să curgă lin dinspre trecut spre viitor cu
trecere calmă şi înteleaptă ca şi oamenii de aici. Dumnezeiasca lucrare îţi
apare în priviri oriunde priveşti. Culmi muntoase acoperite de păduri, vârful
Penteleu se dezvăluie în depărtare (1772 m). Stâncile asezate în straturi şi
uneori în bucăţi de câteva tone care parcă-ţi arată cât de măreaţă, durabila
dar şi de fragilă este stânca. În permanenţa prietenie-luptă piatra şi apa,
mereu alături nasc peisaje demne de raiul dumnezeiesc. Inspiraţi de măiestria
meşteşugarului-natura oamenii au construit între 1975-1989 Lacul de acumulare,
singurul baraj din ţara care nu a fost ridicat cu beton ci cu pământ şi piatră
asemeni unui deal. Lacul de acumulare format are o lungime de 10 km, o
suprafata de 550 ha şi un volum de 155 milioane metri cubi. Din Siriu este şi
Benone Sinulescu un îndrăgit interpret de muzică populară bine cunoscut în
ţară.
Cea mai nordica localitate, Gura Teghii, este aşezată la poalele
Penteleului pe plaiurile căruia are loc o serbare folclorică “Pe urme de
balada” denumită şi Gherghilaş după numele haiducului pornit din aceste locuri
să împartă dreptatea. Aici interpreţi de muzică populară, dansatori şi meşteri
populari reînvie tradiţiile romaneşti şi buzoiene.
·
O altă zonă care merită
vazută este Valea Slănicului.
Bisoca
este una din cele mai frumoase aşezări ale judeţului atât prin cadrul natural
cât şi prin bogaţia elementelor etnografice, folclorice. Aici se poate vizita
schitul de la Poiana Mărului. Biserica din lemn este construită între 1810-1812
şi este declarat monument istoric. În imprejurimile localităţii se găsesc
interesante rezervaţii de pin silvestru roşu iar pe dealuri colilie şi stânjenel
pitic. Rezervaţia mai prezintă valoare şi prin lacurile pseudocarpatice cu
gresiile pe care le conţin, reprezentative fiind Lacul Negru şi Lacul Limpedea.
Anual în zona Lacuri se organizează aici o serbare foloclorică “Pe plaiuri
bisocene” unde dansul şi portul popular sunt la mare preţ.
La Mânzăleşti peisajul devine foarte interesant datorită Grunjului,
monolitul de marne albe cineretice. Saliferul de la Mânzaleşti nu
poate lăsa pe trecător indiferent. Este spectaculos, frumos, făcut parcă pentru
a fi neăparat înrămat într-un tablou. Lacul Meledic este un punct de atracţie
pentru turişti în special pentru frumusetea locului. Lacul este şi o
curiozitate a naturii prin faptul că este un lac de apă dulce format pe un
masiv de sare.
Comuna Lopătari este ultima mare aşezare de pe
Valea Slănicului. După aproape două ore de mers pe jos, din Lopătari se ajunge
pe aşa-numitul “Plai al nucului” situat pe malul stâng al Slănicului şi
unde se află frumosul lac Mocearu. Spre
NE de Lopătari, la 4 km distanţă se afla “Focul viu” un interesant fenomen
natural care constă în emanaţii de gaze naturale ce se aprind instantaneu şi
ard la suprafaţa pământului. Unele flăcări ajung până la înăltimi de 1,5 m.
Acest fenomen se întinde pe o suprafaţă de 25 m².
Vintilă Vodă este o comună situata pe ambele maluri ale Slănicului. În
anul 1532 domnitorul al carui nume îl poartă (Vlad Vintilă de la Slatina, domn
al Ţării Româneşti 1532-1535) a construit
aici o cetate ale cărei ruine se mai văd şi astăzi.
·
La poalele dealului Istrita.
În estul dealului, în zona dealurilor
Nişcovului s-a ridicat şi dezvoltat staţiunea Sărata –Monteoru, declarată staţiune balneoclimaterică din 1885. Mărturiile
arheologice atestă locuirea cel puţin din epoca bronzului. “Cultura Monteoru”
defineşte maiestria şi originalitatea de
care au dat dovadă locuitorii acestei zone. Zidul cetăţii geto-dacice stă
mărturie încă vremurilor in care trebuiau să se apere şi să lupte pentru viata
şi libertatea neamului. Izvoarele cu ape bromurate, sodice, calcice, magnezice
şi sulfuroase, nămolul mineral de depunere din izvoare sulfuroase sunt sursele
de tratament natural. La 200-275 m altitudine se află Parcul dendrologic- o
pădure de aproximativ 200 ha. Aici se întâlnesc alături de arbori şi arbuşti
specifici pădurilor noastre şi specii exotice din China, Japonia, America de
Nord. Mina de petrol este o raritate în Europa şi pe plan
mondial. Încă din 1929 se exploatează petrolul prin galerii.
Pe DN1B, la 20 de km de Buzău
se află comuna Pietroasele. Aici s-a
descoperit celebrul tezaur “Cloşca cu puii de aur”. De altfel zona este foarte importantă pentru întelegerea etnogenezei
românesti. Aşezari vechi din neolitic , epoca bronzului, epoca fierului stau ca
mărturie a continuităţii populaţiei
autohtone în această zonă. Foarte
important pentru istorici este monumentul arheologic de la Pietroasele:
castrul, termele romane şi necropolele din sec. IV d.Hr. Zona mai are un
tezaur: vinul de Pietroasele, apreciat de multă vreme şi peste hotare.
B. Despre municipiul Buzău- reşedinţa judeţului
Municipiul Buzau este reşedinţa
judetului cu acelasi nume. Este aşezat
la zona de contact dintre Subcarpaţii de Curbură şi Campia Romană şi este un
dar al râului. Prin Buzău se realizează legături cu toate zonele ţării:
Moldova, Transilvania şi Muntenia. Unui
turist doritor a-l cunoaste îi sunt necesare câteva repere. Acestea se pot găsi
la Muzeul de istorie al judetului de pe strada Nicolae Balcescu şi Muzeul de
etnografie şi folclor aflat pe strada Războieni în Casa Vergu Mănăila (casa
ridicata în 1787).
Daca aţi poposi pe-aici între 11-24 iunie aţi
putea vizita Târgul Drăgaica ce se organizează anual şi neîntrerupt de câteva
sute de ani. Prima menţiune despre Drăgaică este făcută la 26 august 1778 de
Alexandru Ipsilanti. La intersecţia străzilor Gării cu Crizantemelor se află
stejarul secular ce datează de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.
Printre monumentele de arhitectură devenite reprezentative şi pentru
perioada în care au fost ridicate sunt:
-Clădirile Episcopiei Buzăului; în anul 1500
Buzăul devine reşedintă episcopală. În 1504 se construieşte Biserica
Episcopiei.
-Biserica Banu (iniţial Mănăstirea Banu) este
ridicată în 1571.
-Ia fiinţă Bazarul- al doilea în Ţara
Romanească, în 1575.
-Biserica Sfinţii Îngeri, iniţial din lemn
(1619), refăcută în 1883.
-Între 1850-1880 au fost construite cladirile
de pe Strada Târgului (Cuza Voda) înlocuind construcţiile mai vechi de la care
au fost folosite fundaţiile şi pivniţele.
-Judecătoria Buzău (Palatul Justiţiei) este
ridicată în 1857.
-Şcoala Naţională (prima şcoală publica în
limba română), azi Şcoala nr.5-este construită în 1865.
-Spitalul “I.C.Brătianu”- a
fost inaugurat în 1896, 14 aprilie.
-1874- A fost construită Gara
Buzău.
-Printr-o hotărâre a
Parlamentului şi prin mijlocirea lui I.C.Brătianu, Crângul trece în
proprietatea oraşului pentru a deveni ceea ce este astăzi: Parcul Crâng.
-Alexandru Marghiloman înfiinţează în 1897 Vila
Albatros în jurul căreia construieşte un parc ïn care aduce şi plante exotice.
-Palatul Comunal este construit între 1899-1903
şi e “cea mai frumoasa din ţara şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău”
(Nicolae Iorga).
C. Despre Râmnicu Sărat
Cu cresteri şi descresteri, distrus şi
reinviat ca şi Buzaul, Râmnicul-Sărat încearca să-şi clădească un destin. Cine
are un răgaz, în oraş poate vizita, printre altele şi: Complexul Brâncovenesc
(1691-1697), biserica Bagdat (1707-1708), Gara Rm. Sărat (1dec. 1896-3 ian
1898).
D. În încheiere
Cunoasterea obârşiilor, a tradiţiilor
sunt temelia formării sentimentului patriotic. Cândva, nu demult, s-a
încercat acest lucru forţat, din vorbe şi prin distrugerea sau deformarea
temeliei naţiunii române: istoria, tradiţiile, folclorul, a vatrei strămoşesti.
Daca dorim sa ne pastram
identitatea, acestea trebuie să ne fie odoare apărate şi perpetuate. Limba,
tradiţiile, folclorul, poporul românesc vor continua să rămână ROMÂNEŞTI sau
vor deveni amintirile unei vechi civilizaţii incluse într-o cultură mondială
amestecată şi fără identitate precisă, asemeni multor altora despre care se mai
scrie câteodată în cărţi. Doar de cum vom alege să ne păstrăm identitatea
depinde dacă/şi cum vom mai fi multă vreme ROMÂNI. Mulţi din cei care-i îndrumă
pe turiştii străini pe aceste locuri nu au materiale actualizate. Au început să
apară materiale pe internet, ceea ce este foarte bine, dar acestea trebuie întocmite în asa fel încât informaţa
să fie accesibilă şi completă. Elaborarea unor ghiduri de călătorie cu imagini
şi informaţii diversificate pe suport clasic (cărţi, pliante etc) pot dirija
atenţia spre noi. Şi nu numai străinii trebuie să ne cunoască ţara! Noi românii
avem primii obligaţia de a ne
cunoaşte locurile de unde am răsărit, unde trăim şi care ne sunt rădăcinile
istorice şi culturale. Avem avantajul că suntem de-aici. O putem lua pe jos, cu
trenul, cu maşina şi ne simţim ţara la picioare, o putem vedea şi auzi. Cunoaştem ţări ale Europei pentru că suntem
europeni, ştim despre continente şi civilizaţii, despre ceea ce îi defineşte pe
unii, ceea ce îi deosebeşe pe alţii dar trebuie să ne cunoaştem întâi pe noi. Cine suntem noi în faţa lumii?